Sări la conţinut

Insuportabila usuratate a fiintei…urbane

iunie 9, 2009

Va voi spune o scurta „poveste” pentru care va rog sa ma suportati si pe cat posibil sa si reflectati asupra ei…

Ma indepartez putin de zona politica in care am tinut-o in ultimul timp, ba chiar si de zona muzicala…si am sa fac total opusul unei scrieri leterare…prin povestea unei fete (pentru ca nu stiu daca indraznesc sa o numesc femeie) pe numele ei Lia…simplu, Lia.

Intamplarea ei este ceea ce duce un om spre atitudinea antisociala, dar nu la modul revoltarii…ci la modul deziluziei si dezamagirii.

Lia este o fata simpla, provenita dintr-un orasel mic de provincie, care a luptat meru (moral vorbind) cu doctrina sociala si a facut tot posibilul sa iasa din masa, chiar daca asta a costat-o mult din punct de vedere social. Ea s-a bazat mereu pe putinii prieteni pe care a reusit sa si-i stranga de-a lungul timpului, in vesnica ei calatorie intre societati si pe familia care o lasase sa creada ca ii va fi mereu aproape.

La 18 ani a plecat de acasa pe urmele unor „idoli” care o uitasera demult, dar datorita carora a facut primul pas catre „iluzia adevarului” – daca o putem numi asa. Dar chiar singura fiind a incercat sa experimenteze tot, sa cunoasca tot, mereu pe principiul de a nu regreta nimic mai tarziu. S-a facut greu inteleasa, prin firea-i impulsiva si caracterul ironic si multi au fost cei care au denigrat-o, dar cei putini care i-au aratat intelegere s-au bucurat de o simpatie profunda.

Si-a abandonat pasiunile, constransa fiind de societate, dar le-a inlocuit cu altele, la fel de profunde, mascate sub cortina conformismului si a facut exact ceea ce incercam cu totii la un anumit moment…a incercat o „involutie” catre pragmatic (o licenta, un loc de munca, o relatie, un caracter socialo-lingusitor), dar nu i-a iesit intocmai cum trebuia. Socializarea, care vine in mod natural pentru unii, i se potrivea ca nuca in perete si mereu parea sa dea gresi undeva…niciodata nu stia „ce ar trebui sa spun in situatia asta”, „cum ar trebuisa reactionez la acest coflict”…”cum ar trebui sa fiu ca sa ma fac placuta”…si lista continua…si in fiecare zi alte si alte intrebari erau adaugate…fara rezolvare.

A incercat sa compenseze prin munca…lipsa societatii a inlocuit-o cu munca, iar cand tot mai multi oameni o abandonau se afunda tot mai mult si mai mult in munca. Era refugiul perfect…si mai mult decat atat, era solutia ideala pentru a face ceea ce partea ei „mediocra” trebuia sa faca: Vocea interioara indoctrinata in familie – „sa fii o mandrie pentru parintii tai!, sa fii practica!, sa faci ceva cu viata ta!, sa nu alergi dupa vise artistice!, sa economisesti!, sa-ti cumperi o casa!, sa fii pe picioarele tale! – sa ai bani!” – toate lucrurile care o faceau sa mearga mai departe, dar care ii creeau ingrozitoare frustrari,insomnii, depresii si permanenta stare de anxietate pe care nu reusea sa si-o explice.

Datoria o facuse sa renunte la muzica (desi avea talentul si sansa de a deveni o compozitoare si o soprana exceptionala), Datoria o facuse sa renunte la literatura (desi creativitate ii era premiata de cei care avusesera sansa sa isi urmeze caracterul artistic)…Datoria o facuse un alt robot urban, printre toti ceilalti roboti standard ai productivitatii, in folosul comunitatii consumariste. DATORIA o facuse sa renunte la EA, in folosul standardului de viata.

Dupa ce si-a ingropat, rand pe rand, fiecare vis si si-a conturat dorintele (pe care altii i le repetau, ca si o caseta tutorial, ca ar tebui sa le aiba) a ajuns intr-o stare de drenaj spiritual in care singurul lucru care o impiedica din as-i pune punct existentei era dragostea fata de cei ce i-au dat viata si speranta in izbanda sociala (doar pentru a-i face pe ei fericiti, si totodata si pe sine, fiindca visele acestea devenisera n timp si ale ei). Si-a terminat studiile, si-a gasit un loc de munca si si-a construit un anturaj social perfect pentru ascendenta. – ultima dorinta fiind „acceptatea”  de cetre cei din jur, cei iubiti, a adevaratului sine.

Nu a cerut niciodata nimic si s-a luptat pentru tot ce a avut cu mult curaj…cand se apropia sfarsitu lumii, descoperea mereu un alt univer in care isi lua viata de la capat…mereu in incercarea gasirii unui punct comun intre dorintele proprii si ale celor din jur.

Dar problema revenea mereu. In afara de lipsa sociabilitatii, Lia avea o si mai mare problema…lipsa atitudinilor tipice sicietatii contemporante – de tip lingusitor. – Ea nu a fost niciodata falsa si nu i-a placut sa se ascunda sub masca prefacatoriei pentru a obtine false creditari si asta i-a adus finalul tragic. A cerzut in oameni si in „dreptate” – fie ca suna a cliseu sau nu…iar de aici a inceput sirul lung al evenimentelor care au dus la moartea ei (o boala incurabila, care a chinuit-o timp de 9 luni si care intr-un final a dus la tragedie):

In Septembrie a descoperit un alt spatiu…urmarind o alta iluzie care nici de aceasta nu o astepta…si a crezut in cei care timp de 22 de ani au mintit-o ca viata nu e atat de neagra precum pare, iar sprjinul „experiente lor” nu va intarzia sa apara la momentul crucial.

Dar in timp ce ea lupta pentru supravieturie in urbea democaratiei corupte – „stalpii de sustinere” au prins viata si si-au dezvoltat personalitate (pentru prima oara in sute de ani de existenta) si i-au infipt un ghimpe otravit in spate.

„Regret ca am oferit <sprijin> unei persoane ca tine. Prietenii tii alegi, neamul ti-l da Dumenezeu. Astept plata pentru deranjul nostru de a te <sprijini> si sper sa aud de tine…nu sa te aud. Am fi preferat sa nu vii deloc… Calatorie sprancenata prin lume si sa te aiba Domnul in paza, pentru ca asemenea persoane nu trebuie sa piara de pe fata pamantului. Nu uita sa <batatoresti pamantul de la baza> inainte sa pleci  si sa ne lasi  <simbria>,  dar sa-ti stergi urma”, i-a spus stalpul.

Ea s-a conformat si l-a inteles…viata intr-o carcera de piatra e rece…iar curajul si putere i se epuizasera, dupa ce de-a lungul timpului isi sustinuse in carca intrega familie…fiindca destinul nu ii oferise decat milogi, paraziti, cersetori, parsivi si curvari in loc de copii, rude, prieteni si parteneri de viata. Dupa ce stalpul se obisnuise o viata intreaga sa le plateasca celor din jur iubirea, acum ii era imposibil sa conceapa un atasament gratuit.

Dar prin incapacitatea lui de umanitate, o dezumaniza si pe ea, care isi gasi tragicul sfarsit printre deziluzii pana cand timpul isi inchise portile si ea ramase inafara, cadavrul plutitor in eternitatea neantului iluziilor altor persoane.

…insa o parte a supravietuit…spre a deveni un om mai bun.

Stalpul isi platea in continuare iubirea…iar cand pamantul ii reteza sustinerea, cazu singur in nestiinta…si dragostea „santajata” se risipi, intrand in uitare…si nici macar parfumul unei flori nu ii adie eterna singuratate.

LENADedicatie: Pentru Magdalena Bejan

CAPITOL INCHEIAT

Reclame
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: